Fantasme de Nicolas Bratu

Fantasme

de Nicolas Bratu

Vorbeste-mi! Vorbeste-mi acum! Spune-mi deschis tot ce-ti trece prin minte
Arata-ti aici vorbirea cuminte 
Sau striga, arata-te fara-de-minte! 
Scoate din suflet si ura si vina 
Si vina-n desertul de oseminte 
Sa vorbim… sa vorbim de eroi si morminte 
Ascunsi in cuvinte, in necuvinte… 
Ma minte, te rog, ma minte! 
Asculta ruga-fara-cuvinte 
Ce urca in vine ca lava fierbinte. 
In rime sa pierdem controlul, in minte
Avand fantasmele dragi ce-si doresc sa ne-alinte 
Cu seva de dor si aduceri-aminte…

Poezie pentru un catel zglobiu

Un video haios, un catel super-haios si versurile pe care mi le-a inspirat:

Curios nevoie mare,
Topaind in jurul mesei
Iata-pe Pitic-cel-Mare,
Da tarcoale – cui crezi? – mesei!

Top in sus: „Ce mare-i, frate!”,
„Ham!” prin stanga: „E gustoasă!”
Se strecoară-apoi prin spate
Mirosind varza gustoasă.

In sfarsit a reusit!
„Varza asta-i delicioasa!”
Si s-a pus pe rontait:
„Mmm, ce masa copioasa!”

de Nicolas Bratu

Rondelul garii pustii…

ImagineRondelul garii pustii…

Sunt in gara unde trenul nu opreste,
Ceasul pe peron a stat de mult;
Printre linii doar mohorul creste
Lampa sparta ma priveste mut.

Trece noaptea, ziua se iveste,
Totul e incremenit demult…
Sunt in gara unde trenul nu opreste,
Ceasul pe peron a stat de mult;

De aici nimic nu mai porneste,
Sentiment de-ncremenit tumult,
Timpul pare ca nu se clinteste
Si ma-ntreb de sunt aici de mult…

Sunt in gara unde trenul nu opreste

 

de Nicolas Bratu

Superstitii, credinte, false prescriptii

Imagine„Sutele de superstiţii existente în ţara noastră îi plasează pe români pe primele locuri în lume în ce priveşte numărul acestora. Dacă ar fi să ţinem cont de ele, aproape la fiecare pas pe care îl faci te întâlneşti cu o superstiţie. Dacă vi se zbate ochiul drept, vei afla de o naştere în familie, iar dacă se zbate cel sting, trebuie să te aştepţi la un deces sau o mare dezamăgire. Pentru cei care vor să se căsătorească este bine să evite să se aşeze la colţul mesei, să fie măturaţi din greşeală, să treacă peste gunoiul strâns după măturat sau să scuture faţă de masă după apusul soarelui. De asemenea, printre superstiţiile românilor se număra spargerea unei oglinzi, care prevesteşte moartea cuiva. Primirea în dar a unei oglinzi este şi ea semn de ghinion, iar stingerea unei lumânări fără motiv în timpul unei ceremonii înseamnă că prin preajmă sunt spirite negative. Este un semn norocos să întâlneşti un coșar şi aduce ghinion să aprinzi trei ţigări cu acelaşi chibrit. Spiritele rele nu te pot atinge atunci când eşti aşezat în interiorul unui cerc, iar o pană de lebădă ascunsă în perna iubitului asigura fidelitatea acestuia. Dacă un foarfece cade pe jos, iubitul ţi-a fost necredincios (asta numai în cazul în care ai uitat să pui pana de lebădă!). Un steag nu trebuie să atingă niciodată pământul, pentru că aduce ghinion. Dacă te-ai îmbujorat fără motiv şi îţi ard obrajii, se spune că cineva vorbeşte despre tine. Mâncărimile la talpa piciorului drept anunţă o călătorie, iar dacă te uiţi prea des la unghii să fii sigur că cineva te vorbeşte de rău. Ghinion aduce şi lăsarea pantofilor încrucişaţi la descălţare, îmbrăcarea hainelor pe dos, tăiatul unghiilor vinerea sau duminică şi după apusul soarelui, călcatul rufelor duminică, scăparea pieptenelui pe jos în timpul periajului, pierderea unei mănuşi sau aşezarea unei pălării pe masa sau pe pat. Tot superstiţiile româneşti spun că este bine să-ţi pui o dorinţă când îmbraci haine noi, să porţi tot timpul o monedă în buzunar şi să pui numele copilului după o persoană în viaţă. Dacă te mănâncă palma dreaptă, dai bani în curând, iar dacă te mănâncă palma stângă, vei primi bani. Dacă îţi auzi numele strigat noaptea, nu trebuie să te întorci, pentru că efectele pot fi catastrofale. Nu este bine să stai în faţa oglinzii pe întuneric şi nici să arăţi luna cu degetul, pentru că vei rămâne fără degete. O superstiţie bine cunoscută este şi aceea că aduce ghinion să intri în noul an fără nici un ban în buzunar. Totodată, este bine să nu vă găsească anul nou cu datorii, altfel veţi avea datorii tot anul. Prima persoană care va suna sau va bate la uşă în prima zi din noul an trebuie primită. Dacă prima persoană care va intra în casa e femeie – va fi un an prost, dacă e bărbat – va fi un an norocos. Dacă pe mormântul cuiva vor creşte flori, acel om a fost om bun. Dacă vor creşte buruieni, acela a fost om rău. Dacă un tablou cade brusc de pe perete, e semn că, în curând, va muri un prieten sau o rudă. Poate fi şi semn de boală gravă, de ghinion sau de drum îndepărtat. în fine, putem trage şi o concluzie, anume că superstiţiile romaneşti poartă o amprentă sumbră, în marea lor majoritate acestea prevestind morţi, boli iminente sau alte nenorociri.

Biserica Ortodoxă a identificat câteva dintre superstiţii, îndemnând credincioşii să renunţe la ele. Potrivit dogmelor bisericeşti, puteţi mătura liniştiţi seara prin casă, să daţi foc împrumut, să spălaţi şi să coaseţi vinerea, să începeţi un lucru marţea sau sâmbătă, să cheltuiţi bani lunea, să vă întoarceţi din drum şi să rămâneţi nepăsători atunci când pisica neagră vă taie calea (apropo: daca se întâlnește un preot cu o pisică neagră cui îi va merge rău ?) . Nu va fi nici o problemă dacă se vor şterge două persoane în acelaşi timp pe acelaşi prosop şi nu vă va merge rău dacă vă mănâncă nasul sau vi se zbate ochiul.

Biserica atenţionează că sunt superstiţii portul talismanelor, datul peste groapă a unui cocoș la înmormântarea cuiva, spartul cănilor la înmormântare, cele 24 de opriri, credinţa că momentul în care cânta cucuveaua înseamnă prevestirea morţii cuiva, aruncarea banilor în fântână pentru împlinirea unor dorinţe, aruncarea banilor pe drum ori prin ape, atunci când se merge cu un cortegiu mortuar şi că nu este bine a se boteza în aceeaşi apă mai mulţi copii. Tot superstiţie este considerat şi crezul ca împărtăşirea celui bolnav ar aduce după sine şi obştescul sfârşit, mai ales dacă este şi într-o stare de boala mai avansată sau incurabilă sau ca săvârşirea Sfântului Maslu persoanelor care sunt bolnave are rostul de a grăbi sfârşitul acestora. De asemenea, spun reprezentanţii ortodoxiei, întâlnirea cu preotul nu înseamnă neşansa, ghinion, nenorocire ori blestem. Superstiţii sunt credinţa în vise, ghicitul în cafea, bătutul în lemn şi scuipatul în sân, precum şi legarea unei aţe roşii la copii pentru alungarea deochiului.

Cel mai supărător lucru este atunci când superstițiile se amesteca cu rânduielile bisericești când mergi la vreo mănăstire si vezi la pangar Visul Maicii Domnului sau Talismanul cum poți să le explici credincioșilor ca este o superstiție ? De aceea sper ca acest articol să fie un semnal de alarmă pentru cei care promovează astfel de sincretism liturgico-superstițios

Important este ca raţiunea să învingă aceste false credinţe, căci altfel riscăm să devenim sclavii propriilor noastre superstiţii.”

http://satunou.iasi.mmb.ro/7540-crestinul-supertitiile

Cred ca, cel putin in Romania, crestinii sunt prinsi in ceea ce Hristos a venit sa desfaca, sa descalceasca. Atunci se vorbea de „robia prescriptiilor Legii” de acel lung sir de lucruri efective, practic-pamantesti pe care un evreu trebuia sa le duca la indeplinire in timpul vietii. Desigur, in zilele noastre si  in situatia de fata nu e vorba de prescriptii in adevaratul sens al cuvantului: ele vin cumva pe cale orala, din folclor. Sa mergi la nu stiu ce biserica unde sa lasi nu stiu cate acastiste in anumite zile ale saptamanii daca vrei sa ti se insoare copilul; sa participi la x masluri pentru a te curata de cutare pacat capital. Printre cele mai stupide mi se pare acesta: cand este postul Craciunului (sau orice post) si se face dezlegare la peste, toata lumea – si 90% NU AU TINUT POST! – se imbulzeste sa cumpere peste pentru ca „asa se mananca”, cand, in fond, dezlegarea inseamna un moment de indulcire a postului pentru care s-au nevoit cu acesta pana atunci, un popas in asprul drum al postului…

Toate acestea mie imi spun ca trebuie facut un recurs la Catehismul Biserici Ortodoxe, la sfatuirea preotului paroh, a preotului duhovnic in orice gest de credinta pe care il facem.

prof. Nicolae Bratu

„Isi leapada timpul cojocul cel gros” – sonet de Charles D’Orleans

ImagineÎsi leapădă timpul cojocul cel gros

Charles d’Orléans

Îşi leapădă timpul cojocul cel gros
De Crivăţ, de geruri şi ploaie
Şi mândru îmbracă dalbele straie
Brodate din soare prea-luminos

Orice fiară şi pasăre-aduce prinos
Şi firii se-ntrece să-i spuie
Îşi leapădă timpul cojocul cel gros

Fântâni, pâraie şi râul spumos
Îşi poartă veşmânt cu mândrie
Din stropi de argint de orfevrărie

Îşi leapădă timpul cojocul cel gros

 

Le temps a laissé son manteau…

Le temps a laissé son manteau
De vent, de froidure et de pluie,
Et s’est vêtu de broderie,
De soleil luisant, clair et beau.

Il n’y a bête ni oiseau
Qu’en son jargon ne chante ou crie:
„ Le temps a laissé son manteau!”

Rivière, fontaine et ruisseau
Portent, en livrée jolie,
Gouttes d’argent, d’orfèvrerie;

Le temps a laissé son manteau

 

Din flori de mucigai… Strigoiul, Baudelaire – traducere

ImagineStrigoiul

Charles Baudelaire

Ca îngerii cu ochi de fiară
Te-oi bântui în fapt de seară
Şi către tine, în tăcere
Voi luneca cu umbre rele

Şi îţi voi da, iubită brună,
Sărut de gheaţă, ca din lună,
Şi mângâiere de năpârcă,
Jivină ce se târâie pe burtă

Şi zorile de-or să apară
Îmi vei găsi doar perna goală
Ce până seara sloi va fi

Cum alţii domnesc prin tandreţe
Pe scumpa-ţi viaţă, tinereţe,
Prin groază eu voi stăpâni.

 

Le Revenant

Comme les anges à l’oeil fauve,
Je reviendrai dans ton alcôve
Et vers toi glisserai sans bruit
Avec les ombres de la nuit;

Et je te donnerai, ma brune,
Des baisers froids comme la lune
Et des caresses de serpent
Autour d’une fosse rampant.

Quand viendra le matin livide,
Tu trouveras ma place vide,
Où jusqu’au soir il fera froid.

Comme d’autres par la tendresse,
Sur ta vie et sur ta jeunesse,
Moi, je veux régner par l’effroi.

 

Ce poate fi mai contradictoriu decat fiecare traire a dragostei – Louise Labé, Sonetul VIII, traducere

459px-Louise_Labé

Sonetul VIII

Louise Labé

Trăiesc şi mor; în flăcări ard şi mă înec,
Îngheţ de frig în timp ce-ndur arşiţa,
Prea dulce şi prea cruntă-mi este viaţa,
Prin bucurii din chinuri traiul mi-l petrec,

În hohot râd şi-n lacrimi trec deodată
Şi prin plăcere mari dureri îndur;
Ce am se duce şi de el pe veci mă bucur
Mă ofilesc şi înfloresc pe dată.

Astfel Amor mă duce neîncetat
Şi când mă cred în cea mai grea durere
Într-o clipită greul e curmat;

Şi bucuria când o cred de ne-nturnat
Şi nu-mi încap în piele de plăcere
M-aruncă iar în cea dintâi durere.

Sonnet VIII

Je vis, je meurs ; je me brûle et me noie ;
J’ai chaud extrême en endurant froidure :
La vie m’est et trop molle et trop dure.
J’ai grands ennuis entremêlés de joie.

Tout à un coup je ris et je larmoie,
Et en plaisir maint grief tourment j’endure ;
Mon bien s’en va, et à jamais il dure ;
Tout en un coup je sèche et je verdoie.

Ainsi Amour inconstamment me mène ;
Et, quand je pense avoir plus de douleur,
Sans y penser je me trouve hors de peine.

Puis, quand je crois ma joie être certaine,
Et être au haut de mon désiré heur,
Il me remet en mon premier malheur.

„Mistretul cu colti de argint” tradus… franceza! Cum vi se pare?

LE SANGLIER AUX DENTS D’ARGENT 

C’est un prince de Levant amoureux de la chasse
Qui passait par la plus ténébreuse forêt
A peine traversant buissons et crevasses
Il jouait de la flûte d’os et disait:

– Allons chasser dans les forêts épaisses
L’affreux sanglier aux dents argentés
Qui change toujours dans les bûches creuses

De patte et de poil et son œil éclairé…


-Seigneur, disaient les servants aux cors,
Ce sanglier ne vient par ici,
Mieux vaut abattre les bêtes aux cornes,
Ou les rouges renards ou lièvres petits…

Mais le prince hardi s’avançait souriant,

Parmi les arbres, attentif aux couleurs,

La douce biche dans son trou laissant

Et le lynx qui rit aux yeux en lueurs.

 

En coupant les bruyères, sous les hêtres, disait:

-Il tourne, fait des signes pour nous, le voilà

Pas loin, le sanglier aux dents argentées :

Allons le frapper à la flèche en bois !…

 

-Seigneur, c’est l’eau qui joue dans le bois,

Disait le servant d’un regard fier

Mais il répondit en tournant: Tais-toi-là…

Et l’eau scintillait comme une dent d’ sanglier

 

Sous les ormes, dirigeant des cortèges dissipés:

-Regardez comme il pouffe et gratte solitaire

A travers les pays, o, ses dents argentées!

Allons le frapper à la flèche en fer.

 

-Seigneur, l’herbe frémisse sous ces arbres la,

Disait le servant d’un sourire trop ose.

Mais il répondit en tournant: Tais-toi-là…

Et l’herbe scintillait comme une dent d’ sanglier

 

Sous les sapins, vers les cimes, les menait :

-Voilà où il dort et trouve son lieu

Le sanglier fantastique des contes de fées

Allons le frapper à la flèche de feu.

 

-Seigneur, la lune scintille dans le bois,

Disait le servant qui bien s’en moquait.

Mais il répondit en tournant: Tais-toi-là…

Et la lune scintillait comme une dent d’ sanglier

 

Mais hélas ! Sous les pâles étoiles du ciel

Comme il se penchait sur la source, vers le soir,

Un énorme sanglier vint la en colère

Le trainant comme un fauve dans la rousse poussière

 

Quelle est la bête qui me fait cette blessure

Et arrête la chasse de mon cher sanglier ?

Quelle noir oiseau git et pleure dans la lune ?

Quelle feuille fanée vient sans cesse me frapper ?

 

-Seigneur, c’est ce sanglier, lui-même, qu’on chasse

Aux dents comme l’argent, qui vraiment te blessa.

Ecoute les chiens aboyant sur ses traces

Mais il répondit en tournant: Tais-toi-là…

 

Mieux, de ton cor sonne sans cesse vers l’azur

Jusqu’à ma mort, que tu sonnes longtemps…

Et la lune tomba parmi cimes, et le cor

Comme promis, il sonna, mais assez peu de temps…